RTMFest 2012

ROMANIAN THRASH METAL FEST
13 octombrie 2012, 6 PM
tRock Market, 10 AM
Bucuresti @ Club Fabrica (str. 11 Iunie nr. 50)
ONSLAUGHT (UK)
INFEST (SR) /
KROW (BR) / TAINE (RO)
VIOLENTOR (IT) / NADIMAC (SR) / SANCTRUM (SW)
SPINECRUSHER (RO) / EUFOBIA ( BG)

La un an de la infiintarea primei asociatii autohtone dedicate in exclusivitate promovarii si sustinerii scenei metal traditionale din Romania, Romanian Thrash Metal Club anunta organizarea primei editii a ceea ce se doreste a fi un eveniment anual, Romanian Thrash Metal Fest, festival care incearca sa adune pe aceeasi scena, pe parcursul unei zile, public si trupe atat din undergroundul autohton, cat si din strainatate, toate legate muzical si afectiv thrash metalui si genurilor asociate. In acest moment sunt confirmate noua trupe participate la prima editie a Romanian Thrash Metal Fest, de asemenea in aceeasi zi si in aceeasi locatie primitoare, Club Fabrica din Bucuresti, se va desfasura o noua editie a tRock-ului, eveniment organizat in exclusivitate de Romanian Thrash Metal Club si ajuns deja la a patra editie, dupa ce a debutat in capitala in toamna anului trecut si a ajuns in 2012 la Cluj-Napoca si Iasi.

Romanian Thrash Metal Fest si tRock se vor desfasura sambata, 13 octombrie 2012, in Bucuresti, incepand cu ora 10:00 AM, urmand ca evenimentul sa se intinda pe parcursul a aproape 24 de ore. Pretul biletelor pentru Romanian Thrash Metal Fest fiind de 30 de lei pentru biletele achizitionate in avans, respectiv 35 de lei pentru biletele achizitionate direct in seara concertului, la intrare. Biletele vor fi disponibile din data de 13 septembrie 2012, la Fabrica Club (str. 11 Iunie nr.50), Private Hell Club (Calea Grivitei 93), Bestial Records – Filiala Bucuresti (tel. 0722814991 – livrare directa oriunde in Bucuresti) si online pe www.rtmc.ro si www.metalhead.ro

Orice festival important are un cap de afis serios, astfel ca pentru editia de debut a Romanian Thrash Metal Fest, organizatorii anunta headlinerul din 2012, legendara trupa thrash metal britanica ONSLAUGHT. Pentru prima data in cariera trupa va prezinta live legendarul album The Force editat in 1986, in cadrul miniturneului The Full Force Tour 2012 ce va include Sofia si Istambul alaturi de Bucuresti.

Trupa din Bristol, activa inca din 1983, puternic influentata de sound-ul raw punk de la Discharge sau The Exploited, devine in 1986, prin cooptarea carismaticului vocalist Sy Keeler, una dintre cele mai importante titulaturi ale scenei metal britanice, stilul ei metalic inconfundabil, in egala masura brutal, intunecat si feroce devenind emblematic pentru scena thrash metal europeana. In 2012, dupa aproape 30 de ani de activitate, cincisprezece materiale oficiale lansate, din care cinci albume full-lengh si concerte in toata lumea, Onslaught revine la Bucuresti ca headliner al singurului eveniment dedicat genului pe care trupa il reprezinta de aproape trei decenii.
Onslaught Website
Onslaught on Youtube
Onslaught Live on Youtube

KROW din Brazilia si INFEST din Serbia, doua titulaturi cunoscute publicului roman si care au concertat in trecut in Romania, atat in capitala, cat si in alte orase din Moldova sau Transilvania.

INFEST, trupa din tara vecina Serbia, care a oferit o lectie de thrash death metal extrem si brutal la inceputul acestui an, revine in Fabrica pentru un recital in cadrul Romanian Thrash Metal Fest. Trupa din Belgrad are nu mai putin de trei albume de studio deja lansate, alaturi de alte materiale demo si un EP, a concertat intensiv in Serbia si sporadic in Europa, inclusiv pe scena celui mai mare festival din tara natala, Exit Festival. Recunoscuti pentru respingerea ostentativ afisata fata de religia organizata si fata de ordinea sociala, Infest demonstreaza cu fiecare album scos ca agresivitatea poate atinge noi forme muzicale si lirice, in plus, poate conduce destinul death thrashului sarbesc ultrabrutal, multe voci din presa ex-iugoslava considerandu-i etalonul noii generatii metalice din tara vecina.
Infest Myspace
Infest Live on Youtube

KROW, trupa death thrash metal braziliana, originara din statul Minas Gerais, un El Dorado al scenei extreme braziliene care a oferit scenei metal nume legendare ca Sepultura sau Sarcofago, revine in Europa pentru a-si prezenta noul album, intitulat “Traces of the Trade” si descris de publicatiile braziliene ca un candidat serios la castigarea titlului de albumul metal al anului in Brazilia. In formula clasica de patru membri, la fel ca Slayer sau vechea componenta Sepultura, Krow se produce prin ritmici violente, acorduri brutale, texte agresive si un sound particular, influentat in egala masura de sonoritatile sud-americane ale anilor ’80, dar si de noul sound European pe filiera Vader sau Behemoth, introducand ascultatorul in miezul unei confruntari eterne despre mizerie, dezgust, coruptie, sclavie si manipulare religioasa. Extrem de frenetici si agresivi in cadrul concertelor live, Krow nu se dezminte nici pe altimul album de studio, lansat la inceputul acestui an in Brazilia si urmat de concerte in fata a mii de spectatori in tara natala, de asemenea concertand ca singura trupa invitata sa deschida concertul Dimmu Borgir din Santiago de Chile, in cadrul unui concert sold-out cu 4000 de spectatori.
Krow Website
Krow Live on Youtube

Trupa TAINE, una dintre cele mai vechi si titrate formatii death thrash metal bucurestene, a acceptat provocarea de a se prezenta in cadrul Romanian Thrash Metal Fest cu un concert special, care aduce pe scena de la Club Fabrica piesele care i-au reprezentat pe Taine acum aproape 20 de ani, unele prezentate chiar la debutul pe scena al trupei, in cadrul festivalului Metalfan din 1993, altele care se regasesc partial sau in totalitate pe materialele demo ale trupei din anii ’90 sau pe albumul de debut al trupei “Cealalta Parte”. Pentru ca acest concert, despre care liderul trupei Taine spune ca va fi unica sansa de a-i putea vedea live pe Taine prezentand piesele care i-au facut celebri si care au adunat cohorta de fani care i-a urmat in ultimii douazaeci de ani, Taine a decis sa ii invite pe scena alaturi de componentii actuali si pe fostii membri ai trupei din ultimele doua decade.
Taine Website
Taine Live on Youtube

Andi Ionescu vorbeste despre Romanian Thrash Metal Fest: “Suntem onorati ca vom participa la acest eveniment special, mai ales din calitatea mea de membru fondator al RTMC, iar personal voi incerca sa fac tot ce este posibil ca prestatia grupului TAINE sa fie una deosebita. Pentru iubitorii de thrash metal va fi o ocazie perfecta si de altfel unica pentru a putea (re)asculta un setlist de piese pe care nu le-am mai cantat de mai bine de zece ani. In afara de acest lucru de senzatie, sunt sigur ca va fi o mare surpriza sa-i revedeti alturi de noi pe fostii membri ai formatiei TAINE – Bogdan Tufeanu, Stefan Aldea si Bogdan Visan cu care vom imparti scena pe data de 13 octombrie. Deci un eveniment- concert 100% thrash-metal !!! BE THERE !!!”

Urmatoarea trupa pe care RTMC are onoarea sa v-o prezinte, nu este una necunoscuta publicului de pe la noi avand in vedere prestatia pe care au oferit-o in deschiderea concertului Sodom de anul trecut si anume trupa sarbeasca de Crossover Thrash, NADIMAC. Cu un stil care poate fi descris ca o fuziune perfecta intre Thrash Metal si Oldschool Grindcore, dar impanat cu elemente Speed Metal si Punk, Nadimac este o trupa care isi reprezinta cu onoare esalonul stilistic. Desi versurile trupei sunt aproape in exclusivitate in limba materna, pentru cei curiosi nu este greu de aflat despre ce este vorba: lupta anti corporatii si anti spirit de turma, doua fronturi care mulate pe situatia istorico-politica din tara de provenienta a trupei se traduc printr-o sintagma simpla: NU Uniunii Europene!
Nadimac on Myspace
Nadimac on Youtube

Urmatoarea trupa ar putea fi pusa in dictionar la definitia Thrash Metalului fara nicio problema. Este vorba despre VIOLENTOR din Italia, trupa tanara care in noiembrie isi va lansa cel de al doilea album. Stilul Violentor poate fi descris simplu doar rostind numele trupei. Piese scurte, rapide si agresive urmand cu sfintenie canoanele genului trasate de trupe precum Exodus si Kreator.
Violentor on Myspace
Violentor on Youtube

Cea de a 7-a trupa este SANCTRUM, din Suedia. Cu un stil mai degraba modern, Sanctrum este o trupa energica, provenind dintr-un oras cu traditie in Thrash Metalul suedez si anume Uppsala si care promite un show dinamic, ce va agita cu siguranta publicul indiferent de categoriile de varsta prezente in sala.
Sanctrum on Myspace
Sanctrum on Youtube

Ultimele doua trupe confirmate pentru editia din acest an a Romanian Thrash Metal Fest sunt SPINECRUSHER – tanara trupa thrash death metal bucuresteana, care a concertat intens in ultimul an, in Romania, dar si in Bulgaria, se va prezenta in premiera cu un alt solist vocal  si EUFOBIA – trupa bulgara nu este o titulatura necunoscuta ascultatorilor romani, ei concertand de foarte multe ori in Romania, de-a lungul ultimului deceniu, stilul lor melodic afirmandu-i ca una dintre cele mai serioase trupe din tara vecina, care va asigura partida de inchidere a festivalului.
SpineCrusher on Youtube
Eufobia on Youtube

In acest moment, pentru editia din acest an a Romanian Thrash Metal Fest sunt confirmate noua trupe din sapte tari si de pe doua continente, line-up-ul final al editiei din 2012 fiind:

ONSLAUGHT (Marea Britanie – thrash metal)
INFEST (Serbia – death thrash metal)
KROW (Brazilia – death thrash metal)
TAINE (Romania – techno thrash metal)
VIOLENTOR (Italia – old school thrash metal)
NADIMAC (Serbia – crossover thrash metal)
SANCTRUM (Suedia – death metal)
SPINECRUSHER (Romania – thrash death metal)
EUFOBIA (Bulgaria – death metal)

Membrii Romanian Thrash Metal Club au acces gratuit la acest eveniment!

Participarea la tRock – targul de merchandise si domenii asociate estetic fenomenelor rock si metal, este gratuita, atat pentru expozanti cat si pentru vizitatori.

Romanian Thrash Metal Fest este un eveniment marca Romanian Thrash Metal Club, cu sprijinul Axa Valaha si promovat de Club Fabrica.

tRock este un concept original Romanian Thrash Metal Club, organizat in parteneriat cu Asociatia Culturala Manifest si Beauty of Pain si promovat de Club Fabrica.